[cmsms_row][cmsms_column data_width=”1/1″][cmsms_text]
HappyDent Clinic împreună cu Societatea Română de Management a Fricii de Dentist la Copii atrag atenția permanent – bazându-ne pe studii științifice internaționale coroborate cu anamneza mămicilor de copii cu carii de biberon – că laptele praf folosit în alimentația copiilor este factor cariogen! De curând (iunie 2016) Ministerul Sănătății din România a dat publicității rezultatele unui studiu care confirmă nu numai cariogenitatea lui dar și alte consecințe nefaste asupra sănătății generale!
Așadar, iată lista substanțelor de sinteză din formulele de lapte praf, care nu există în laptele matern:
- maltodextrina – aditiv alimentar folosit ca agent de îngroșare și îndulcitor, poate produce reacții alergice.
- unii producători au folosit taurină în realizarea formulei de lapte praf (Novolac 1,Humana 1, Nestle Nan Comfortis 1, Nestle Nan 1, Nuticia Aptamil 1 cu Pronutra, Nutricia Milumil 1 și Nutricia Bebelac 1).
- în unele formule de lapte praf (Hipp 1 Combiotic, Humana 1, Nestle Nan Comfortis, Nutricia Aptamil 1, Nutricia Milumil, Nutricia Bebelac 1) există și fibre alimentare. Acestea nu fac parte din compoziția chimică a laptelui matern.
- amidonul nu se găsește în laptele matern, iar introducerea acestuia în formulă de lapte praf poate genera reacții alergice.
- siropul de glucoză este o substanță care nu se găsește în laptele matern, dar este folosit ca emulgator.
- probioticele introduse în formulele de lapte praf au mai mult un rol comercial, deoarece flora intestinală a sugarului se dezvoltă după perioada lactației.
- zaharurilor introduse în formulele de lapte praf produce o coagulare instantanee a laptelui și implicit favorizează apariția cariilor dentare dar și a colicilor.
- vitaminele incluse în formulele de lapte praf sunt sintetice, putând cauza dermatite.
„Laptele matern nu poate fi înlocuit cu laptele praf decât în situații deosebite care au legătură cu anumite afecțiuni medicale ce nu permit alăptarea sugarului. Din păcate, laptele praf a devenit o regulă în privința hrănirii sugarilor, iar laptele matern este excepția de la regulă. Rata alăptării în România se situează la nivelul cel mai scăzut înregistrat în ultimii 25 de ani.
În anul 2014, 71% dintre mamele tinere își hrăneau sugarii cu lapte praf. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze, având în vedere dezavantajele dovedite științific privind folosirea laptelui praf pentru hrănirea bebelușilor, iar tinerele mame ar trebui încurajate și susținute prin programe specifice derulate pe termen lung de către Ministerul Sănătății Publice” a declarat Conf.univ. dr. Costel Stanciu – președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.
[/cmsms_text][/cmsms_column][/cmsms_row]


