Efectele neglijenței stomatologice asupra copilului

Comportamentul copiilor este modelat atât de exemplul personal al părinţilor, cât și de semnalele pe care le transmite sistemul social, politic și economic în felul în care setează priorităţile. Cel puţin până acum, prevenţia problemelor dentare nu pare a fi printre ele.

În România secolului XXI, mulţi adulţi vizitează medicul dentist doar în urgenţă dureroasă ori estetică și ignoră, după rezolvarea acestor probleme, restaurarea orală totală.

Nu vorbim aici despre motivele psihologice ale acestui comportament – frica de dentist – sau despre des invocatele condiţii precare socioeconomice și nici despre lipsa acută a asigurărilor sociale stomatologice. Vorbim aici despre prevenţie, pentru că acest subiect încă nu este abordat serios în România și pentru că aceiași adulţi, în calitate de părinţi, aplică de regulă aceeaşi strategie stomatologică și același comportament de sănătate şi pentru copiii lor.

Tradiţional, echipa stomatologică a respectat această concepţie, de tratamente la cerere. Dar când pacienţii sunt minori, fie ei copii mici sau mari, preșcolari sau școlari, sănătoși sau cu vulnerabilităţi ori cu nevoi speciale, care nu-şi pot exprima suferinţa cu elocvenţă, nu pot înţelege sau estima avantajele prevenţiei și tratamentului precoce și nici complicaţiile lipsei de tratament, putem suspecta şi acuza părinţii de nepăsare, neglijenţă și chiar abuz stomatologic.

Deși termenii de neglijenţă și/ sau nepăsare s-au dezvoltat iniţial în cadrul conceptului de abuz general al copilului, aceștia sunt acum aplicabili în orice discuţie despre abuzurile specifice. Formele abuzului asupra copilului se referă nu numai la forme severe de abuz fizic.

În zilele noastre poţi fi acuzat și dacă… tragi copilul de urechi. Tot abuz este şi neglijarea copilului în ceea ce priveşte nevoile sale emoţionale, educaţionale şi de dezvoltare fizică şi psihică. Carenţe în îngrijire Potrivit Academiei Americane de Stomatologie Pediatrică, abuzul stomatologic al copilului (1) este definit ca neglijenţa intenţionată a părinţilor sau a aparţinătorilor legali de a solicita consultaţie de specialitate şi de a urma tratamentele necesare pentru a-i asigura acestuia un nivel de sănătate orală esenţial pentru exercitarea funcţiilor cavităţii orale nestânjenite de durere şi/sau infecţie. Caria şi complicaţiile ei la copil pot fi rezultatul ignoranţei sau al lipsei de cunoştinţe a părinţilor privitor la etiologia și mecanismele implicate în iniţierea și dezvoltarea cariei, dar și rezultatul dificultăţilor de implementare a măsurilor corecte de dietă sau igienă dentară, cum se întâmplă în familiile disfuncţionale sau nevoiaşe.

Alţi indicatori care ne pot sugera neglijenţă stomatologică din partea părinţilor sunt următorii:

  • amânarea momentului primei consultaţii pe motiv că vârsta copilului e prea mică;
  • alimentarea frecventă a copilului cu alimente cariogene (fie ele naturale sau conţinând zahăr adăugat);
  • vizite întâmplătoare, neregulate şi/sau repetate programări anulate;
  • întreruperea tratamentelor înainte de finalizarea lor;
  • repetate programări în urgenţă şi solicitări pentru extracţii cu analgosedare sau anestezie generală.

Ce fac alte ţări

Alte societăţi mai ordonate, mai proiective și mai civilizate decât noi – ca, de exemplu, Australia – au imaginat Chestionarul Neglijenţei Dentare, The Dental Neglect Scale (DNS), cu aplicabilitate în prezicerea și înţelegerea variaţiilor în sănătatea dentară și în proiectarea și ţintirea strategiilor de promovare a sănătăţii dentare. Chestionarul are șapte itemi, se completează de către o asistentă de stomatologie calificată, în cadrul unui interviu cu părinţii. Răspunsul la fiecare item are cinci niveluri de valori și în traducere arată astfel: Analiza indicelui DMFS (ce calculează prevalenţa cariilor la un individ) a unui grup de adolescenţi în Australia a relevat o corelaţie înaltă între componenta D (decay – carie) și scorul scalei neglijenţei. Altfel spus, copiii ai căror părinţi au scor mare al neglijenţei dentare au și cele mai multe carii netratate.

Alocarea diferită a resurselor, o problemă

Ar fi însă incorect și incomplet dacă am da vina doar pe neglijenţă și pe rolul familiei în neglijenţa stomatologică a copilului/adolescentului. Și asta pentru că modelul lui Coleman (2) privind comportamentul de sănătate al unui individ arată că acesta implică trei categorii de factori:

  • factori individuali (educaţie, vârstă, sănătate generală, domiciliu);
  • factori sociali/contextuali (părinţii/școala);
  • factori structurali (sistemul de servicii medicale pentru sănătatea dentară, sistemul de comercializare a produselor de igienă sau a alimentelor cariogene/sănătoase, sistemul public de fluorizare a apei, a sării de bucătărie, a laptelui sau pâinii etc.).

Astfel, a vorbi despre „abuzul prin neglijenţă structurală” înseamnă a vorbi despre neglijenţa încastrată în sistemul social, politic și economic al societăţii, deoarece abuzul poate însemna şi alocarea diferită a bunurilor, resurselor, oportunităţilor între diferite grupuri sociale, din cauza structurii care le reglementează relaţia.

Originile acestui abuz trebuie căutate atât în ansamblul valorilor, tradiţiilor acestor structuri, cât şi în modul în care limbajul serveşte nevoile instituţiilor şi ideologiilor dominante.

Exemplul 1:

a) Citat dintr- o scrisoare-protest (3,4) adresată de medici, lideri ai Asociaţiilor Profesionale către Ministerul Sănătăţii şi Familiei: „Medicii primari cu pacientură adultă, nefiind nevoiţi să-şi facă norma cu pacientură infantilă, au minim de barem, iar medicii «începători» care au tratat numai copii au maximum de barem”.

b) Printre criteriile de calitate ale plafonului per medic dentist, în Normele de aplicare ale Contractului- cadru al Casei de Asigurari de Sănătate pe anul 2003 (5), s-a introdus diferenţierea între cei care au asistat în 2002 pacienţi preponderent adulţi sau copii. Criteriul îi avantaja financiar pe cei din urmă, adică pe cei cu pacienţi cu vârsta sub 18 ani. Dar, în mod surprinzător, în săptămânalul Viaţa medicală (6) apare o îngrijorare: „Pe viitor, cine îi va trata pe pensionari dacă activitatea medicilor dentişti se va orienta, din considerente financiare, exclusiv pe copii?”

Exemplul 2: lipsa monitorizării stomatologice și a oricărei măsuri de prevenţie a cariei copilului cu boli cronice și medicaţie de lungă durată (medicaţia pediatrică fiind de regulă îndulcită cu zahăr, deci foarte cariogenă);

Exemplul 3: lipsa serviciului Dental Home (care oferă consultaţii și servicii de consiliere stomatologică preventivă la domiciliu);

Exemplul 4: lipsa serviciilor de re-call/informare a pacientului privind controalele periodice;

Exemplul 5: lipsa cabinetelor stomatologice școlare. În 1972, în Danemarca, toţi copiii cu vârsta între 6 și 16 ani au fost incluși într- un program gratuit de îngrijire dentară (7,8). Pe vremea când eu eram copil, în anii 1970, am beneficiat de vizitele stomatologice periodice obligatorii și gratuite ale cabinetului școlar. Dar dacă în România, astăzi, aceste servicii stomatologice aproape că nu mai există, în Danemarca, un document legislativ oficial recent – Act on dental care – extinde acest program și stabilește oferirea de îngrijire stomatologică periodică și gratuită tuturor copiilor cu vârsta între 0 și 16 ani;

Exemplul 6: lipsa măsurilor de fluorizare a apei potabile, dar și lipsa din farmaciile românești a tabletelor fluorurate (9);

Exemplul 7: lipsa, prin descurajare financiară, a abordării profilactice periodic-preventive noninvazive și minim invazive a serviciilor de medicină dentară (aceasta fiind actualmente predominant chirurgical- curativă și la cerere).

În loc de concluzie: din perspectiva de gândire actuală, nu există adevăruri absolute sau poziţionări etice universale, pentru că există prea mulţi factori care operează în orice situaţie socială. Acest studiu calitativ oferă doar „povestea” socială a acestui subiect, „Copiii și adolescenţii, victime ale neglijenţei stomatologice”. Din nefericire, cunoaşterea prevalenţei şi cauzelor unei probleme sociale nu ne indică întotdeauna şi modalitatea cea mai eficientă prin care o putem rezolva sau schimba. Dar dacă nu ne vom asuma sarcina monitorizării ei, nici nu vom obţine informaţiile care ne sunt indispensabile pentru practica predictivă. Dr. Nicoleta van Gelder

Bibliografie

  1. Curzon M. European Journal of Paediatric Dentistry, Editorial, Nr.2/vol 4, 2003, p. 58
  2. Coleman J. Resources for social charge. New York: Wiley-Interscience, 1971, 13
  3. Scrisoarea AMSPPR către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Nr. 131, 07.94.2003, Stomatologia privată, Quo vadis? Nr. 3, iunie, 2003
  4. Stomatologia privată. Buletin informativ Naţional. Quo vadis? 2002 AnV, Nr. 3-4, p. 23
  5. Serviciul Contractări CAS, Circulara Nr. 8345, 30 mai, 2002
  6. Viaţa medicală, Nr. 14, 4 aprilie, 2003, Atitudiniale CMR, p. 5
  7. Schwartz E. Dental programmes for children and young adults in Denmark in a socialperspective. Scand J Prim Health Care 1985; 3: 113-20, 16
  8. Lissau I., Hoist D., Friis Hasché E. Use of dental services among Danish youths: role of the social environment, the individual, and the delivery system June 1989, https://doi. org/10.1111/j.1600-0528.1989.tb00001.x
  9. https://ec.europa.eu/health/scientific_committees/opinions_layman/fluoridation/en/l-3/1.htm#0

Articolul a fost publicat prima dată în revista Viața Medicală, Nr. 1 din 10 ianuarie 2020